Emanuela Cernea
Muzeul Național de Artă al României, Bucharest (ro)
Résumé:Dès sa consécration en 1517, l’église du monastère Curtea de Argeş a été considérée comme l’une des plus belles fondations de l’Est de l’Europe. Même si au fil du temps d’autres monuments de cette partie du Commonwealth byzantin lui firent concurrence, elle a toujours gardé une valeur emblématique pour la culture locale. C’est la raison pour laquelle cette église a fait l’objet du premier projet de restauration scientifique déroulé en Roumanie, dans la seconde moitié du xixe siècle. Plusieurs restaurateurs célèbres de l’époque y ont participé. Sous la direction de l’architecte français André Lecomte du Noüy, ils ont redonné au monument son éclat architectural d’origine. Les autorités roumaines ont demandé le remplacement des fresques commandées par le fondateur de l’église, le prince Neagoe Basarab (1512-1521), avec une nouvelle peinture exécutée à l’huile. Lecomte du Noüy a fait une documentation complète de l’ensemble, afin de préserver la mémoire des merveilleuses fresques. Il a réalisé des relevés de plan, des dessins et des copies, grandeur nature. Il a également sauvé 35 fragments de fresque, qui ont été soigneusement enlevés, suivant les méthodes de l’époque (29 fragments sont conservés au Musée national d’Art de Roumanie). Ce sont les seules sources qui permettent à présent la reconstitution de ce programme iconographique et d’évaluer la qualité exceptionnelle de sa mise en oeuvre par le plus ancien et le plus prestigieux atelier local de peinture de Valachie, dont le maître était le peintre qui signe du nom de Dobromir. Le fragment de fresque qui fait l’objet du présent article contient une représentation du saint Phanourios, un saint très vénéré en Crète aux xve-xvie siècles. Sa présence dans la « galerie » des saints représentés à Curtea de Argeş pourrait contribuer à l’identification de l’appartenance ethnique des membres de l’équipe de Dobromir, voire à l’identification de leur formation artistique.
Mots-clés: peinture murale, restauration, iconographie post-byzantine, peintres, saints.
Rezumat: Biserica Mănăstirii Argeşului a fost considerată, încă de la sfinţirea sa de acum 500 de ani, cea mai frumoasă ctitorie din spaţiul răsăritean. Chiar dacă faima sa în spaţiul ex-bizantin a fost concurată de-a lungul timpului de alte monumente, biserica Mănăstirii de la Curtea de Argeş şi-a păstrat un statut emblematic pentru cultura română. Din acest motiv i-a fost dedicat şi primul proiect de restaurare ştiinţifică de la noi, derulat în cea de-a doua jumătate a secolului xix cu concursul celor mai importanţi restauratori ai vremii. Arhitectul francez André Lecomte du Noüy, însărcinat cu această misiune, a readus monumentul la frumuseţea din vremea întâiului ctitor, fiind însă obligat de oficialii români ai timpului să înlocuiască frescele comandate de Neagoe Basarab cu o pictură nouă, în ulei. În ciuda reproşurilor care i-au fost adresate, Lecomte du Noüy se străduieşte şi, în cele din urmă, reuşeşte să salveze o parte din pictura originară a monumentului, păstrată astăzi, majoritar, la Muzeul Naţional de Artă al României. Totodată, grija acestuia s-a concentrat asupra documentării complete a ansamblului artistic argeşean, din care au rezultat numeroase relevee, desene şi cópii la scară după pictura originară, singurele documente ce ne permit astăzi reconstituirea iconografică şi evaluarea estetică a picturii de început de secol xvi de la Curtea de Argeş. Fragmentele de frescă salvate de André Lecomte du Noüy, alături de toate aceste documente iconografice pe care i le datorăm, ne permit să apreciem astăzi trăsăturile stilistice ale celui mai vechi şi prestigios atelier local de pictură din Ţara Românească. Unul dintre fragmentele de frescă îl înfăţişează, cel mai probabil, pe Sfântul Fanurie, un sfânt care se bucura de o veneraţie intensă în Creta în acea perioadă. Acesta poate constitui un indiciu important în identificarea componenţei etnice şi a formaţiei artistice a membrilor atelierului condus de Dobromir pe plaiurile argeşene cu cinci veacuri în urmă.
Cuvinte cheie: pictură murală, restaurare, iconografie post-bizantină, pictori, sfinţi.
