Mirosław P. Kruk
Uniwersytet Gdański, Gdansk (pl) /
Muzeum Narodowe w Krakowie, Cracow (pl)
Résumé: L’article propose un examen des sources littéraires concernant la représentation de la Mère de Dieu entourée de prophètes dans l’art orthodoxe. Le débat concerne, d’une part, la description du thème dans l’Herminia de Denys de Fourna, que la critique cite depuis une étude où W. Podlacha a décrit les fresques de Bucovine (1912) ; d’autre part, sur une longue tradition hymnographique et homilétique qui traite des préfigurations bibliques de la Mère de Dieu. Cette tradition, témoin de la concordance entre l’Ancien et le Nouveau Testament, concerne l’Acte de l’Incarnation, comme soutenu par N. Kondakov (1915) et J. Myslivec (1969). D. Mouriki (1971), В. Mилановић (1991) et O. Etingoff (2000) ont également souligné que le titre de l’hymne décrit dans l’Herminia peut être attribué au troparion Ἄνωθεν οἱ προφῆται, conservé dans un Triodion du xie siècle du monastère de Sinaï (Sinait, gr. 736, fol. 71), lequel a été inclus dans le Canon des Prophètes lu pendant le premier dimanche du Carême et attribué au patriarche Germain i de Constantinople. Certains chercheurs ont identifié l’auteur de l’hymne liturgique avec Jean Coucouzèle de la Grande Lavra du Mont Athos (c. 1280-c. 1360) ou avec Jean Kladas de Sainte-Sophie à Constantinople (la fin du xive-début du xve siècle), mais il semblerait que Jean Coucouzèle n’a ajouté que la composante musicale au Canon of Prophètes, un texte qui été déjà mis en rapport avec Saint Germain, comme supposé par Jean Gouillard (1967). Il faut savoir ensuite que les icônes les plus anciennes de ce type iconographique sont conservées au Mont Athos et au Mont Sinaï, voire qu’elles remontent au xie-xiiie siècles. En même temps, cette manifestation de la Concordia veteris et novi testamenti a gagné en popularité dans l’art du xiie siècle, à la fois en Occident et en Orient. De toute évidence, l’hymne Ἄνωθεν οἱ προφῆται et l’hymne Akathistos ne sont pas les seuls écrits que l’on peut citer dans la discussion des sources. Nul ne peut négliger l’importance des textes patristiques. Or, parmi les sources littéraires du thème peuvent se retrouver la Quatrième homélie sur la Nativité de la très sainte Mère de Dieu par saint André de Crète (pg, vol. 97, col. 862-882) ; le Sermon i: sur la Dormition de sainte Marie par Jean Damascène (sc 80, 80-121) ; la Première homélie sur la Présentation de la sainte Mère de Dieu par St. Germain i, patriarche de Constantinople (pg, vol. 98, col. 291-310) ; l’Homélie sur la présentation de Marie au Temple par saint Taraise (pg, vol. 98, col. 1491-1494) ; et l’Encomium sur la Dormition de notre sainte Dame par saint Théodore le Stoudite (pg, vol. 99, col. 719-729). Le fait d’inclure dans l’assemblée qui entoure la Vierge Marie les représentations des défenseurs du culte de la Mère de Dieu et du culte des icônes – saint Joseph l’hymnographe, saint Théophane, saint Côme de Maïouma et saint Jean Damascène – permet d’entendre que ce type de représentation a certainement été élaboré après la crise iconoclaste, le moment où le choix de ces quatre poètes principaux a été établi.
Mots-clés: icônes, peintures murales, Herminia, hymnographie, homélies.
Rezumat: Articolul își propune să examineze sursele literare care privesc reprezentarea Maicii Domnului înconjurată de profeți în arta ortodoxă. Discuția are în vedere, pe de o parte, descrierea acestei teme în Erminia lui Dionisie din Furna, evocată în lucrările de specialitate începând cu un studiu al lui W. Podlacha care descria picturile murale din Bucovina (1912); pe de alta, lunga tradiție imnografică și omiletică ce tratează prefigurările biblice ale Maicii Domnului. Această tradiție bazată pe concordanța dintre Vechiul și Noul Testament privește în primul rând actul Întrupării, așa cum au susținut N. Kondakov (1915) și J. Myslivec (1969). D. Mouriki (1971), В. Mилановић (1991) și O. Etingoff (2000) au subliniat că indicația privind imnul în Erminie poate să se refere la troparul Ἄνωθεν οἱ προφῆται, așa cum este conservat în Triodul din secolul al xi-lea de la mănăstirea din Sinai (Sinait, gr. 736, fol. 71), un text atribuit patriarhului Gherman i al Constantinopolei, fiind inclus în Canonul Profeţilor şi citit în prima duminică din postul Paştelui. Unii cercetători l-au identificat pe autorul imnului liturgic cu Ioan Cucuzel de la Marea Lavră a Muntelui Athos (c. 1280-c. 1360) sau cu Ioan Kladas de la Sfânta Sofia de la Constantinopole (sfârşitul secolului al xiv-lea-începutul celui următor). Se pare însă că Ioan Cucuzel nu a adăugat decât partea muzicală la Canonul Profeţilor, textul fiind deja pus în legătură cu Sfântul Gherman, aşa cum propune Jean Gouillard (1967). Icoanele cele mai vechi care prezintă această iconografie sunt însă conservate la Muntele Athos şi la Muntele Sinai; ele datează din secolele xi-xiii. Totodată, această manifestare de Concordia veteris et novi testamenti a devenit din ce în ce mai populară în arta secolului al xii-lea, atât în Occident cât şi în Orient. În orice caz, imnul Ἄνωθεν οἱ προφῆται şi Imnul Acatist nu sunt singurele scrieri care pot fi citate într-o dezbatere a surselor. O importanţă egală trebuie acordată textelor patristice. Or, printre sursele literare ale temei care ne interesează pot fi citate cea de a Patra omilie la Naşterea Preasfintei Maici a Domnului de Sfântul Andrei Criteanul (pg, vol. 97, col. 862-882); Predica i: despre Adormirea Maicii Domnului de Ioan Damaschinul (sc 80, 80-121); Prima omilie la Prezentarea Maicii Domnului în Biserică de Sfântul Gherman, patriarh al Constantinopolei (pg, vol. 98, col. 291-310); Omilia la Prezentarea Maicii Domnului în Biserică de Sfântul Tarasie (pg, vol. 98, col. 1491-1494) şi Encomionul la Adormirea Maicii Domnului de Sfântul Teodor Studitul (pg, vol. 99, col. 719-729). Felul în care au fost incluse o serie de reprezentări ale apărătorilor cultului Maicii Domnului şi ai cultului icoanelor – Sfântul Iosif Imnograful, Sfântul Teofan, Sfântul Cosma al Maiumei şi Sfântul Ioan Damaschinul – în acest sobor care o înconjoară pe Fecioara Maria lasă să se întrevadă posibilitatea ca tipul de reprezentare tratat în articolul de faţă să fi fost elaborat după criza iconoclastă, atunci când avusese deja loc alegerea celor patru poeţi principali.
Cuvinte cheie: icoane, picturi murale, Ermineia, imnografie, omilii.
