Résumé

Partant d’une scène peinte dans le porche de l’église du cimetière monastique de Hurezi (1699), qui représente la Nef de la Chrétienté attaquée par les ennemis de la vraie foi, l’article retrace l’évolution du motif théologique et iconographique de l’Église-Navire et se propose d’identiifer les sources probables de la représentation valaque. Dans les écrits patristiques et dans l’iconographie byzantine et médiévale occidentale, ce motif prend des formes spéciifquement confessionnelles (notamment l’arche de saint Pierre ou le bateau de saint Pierre dans le milieu catholique). Au xvi e siècle, sur le fond polémique confessionnel catholique-protestant, les artistes commencent à réaliser des images satiriques illustrant allégoriquement les affrontements entre les deux églises par des batailles entre deux navires en mer. Plus particulièrement, ces gravures sont une création du milieu protestant allemand. Alors que la Contre-réforme catholique continue d’utiliser le motif allégorique du navire sillonnant la mer comme image de l’Église catholique triomphante ; le milieu protestant, lui, développe une iconographie de l’Église où cette dernière est assimilée à un navire assiégé en mer par dffiérentes catégories d’ennemis : l’église papale, les hérésiarques, les Juifs, les musulmans, et ifnalement les personnages infâmes de l’Apocalypse. Imprimées, ces gravures parviennent en Europe de l’Est, dans le grand centre d’impression de la Laure de Petchersk à Kiev, qui se servait de sources visuelles allemandes pour son atelier de lithographie. e Les peintres, graveurs et dessinateurs ukrainiens de la seconde moitié du xvii siècle reprennent ce motif ; ils l’exploitent comme une allégorie de l’Église orthodoxe assiégée ; et ils l’exportent ensuite dans les régions voisines, notamment en Valachie et en Russie. Aussi, au milieu du xviie siècle, le motif rejoindra-t-il les circuits catholiques du monde grec. Dans le milieu du Mont Athos, il sera notamment utilisé par Nicodème l’Hagiorite, e qui inclura une illustration du motif dans un recueil de canons, le Pedalion, à la ifn du xviii siècle. e

Mots-clés: Hurezi ; Nef de la Chrétienté ; gravures ; xvii siècle ; Laure de Petchersk

Rezumat

Plecând de la o scenă rCorabia creprezentând eştinătăţii atacată de duşmanii cr, pictată în edinţei pridvorul bisericii din cimitirul mănăstirii Hurezi (1699), articolul urmăreşte dezvoltarea temei teologice şi ico- nograifce a Bisericii ca Navă şi cercetează sursele pentru această reprezentare din biserica amintită. În scrierile patristice şi în iconograifa bizantină şi medievală occidentală, tema ia forme sparca Petrieciifc confesionale ( sau barca Petri, în mediul catolic). În secolul al xvi-lea, pe fondul conflictului confesional catolico-protestant, polemicile încep să dea naştere unor imagini satirice ale unor lupte între două vase pe mare, ilustrând alegoric înfruntările dintre cele două puncte de vedere. Exprimate plastic prin tehnica gravurii, aceste imagini sunt o creaţie a mediului protestant german. În timp ce Contrareforma continuă să folosească motivul alegoric al va- sului navigând pe mare ca reprezentare a Bisericii Catolice triumfătoare, mediul protestant dezvoltă o icono- graife a Bisericii ca navă asediată pe mare de diverse categorii de duşmani: biserica papală, ereziarhi, evrei şi musulmani, personaje infame ale Apocalipsei. Tipărituri cu astfel de reprezentări ajung şi în estul Europei, inclusiv în mediul Lavrei Pecherska din Kyiv, care folosea surse vizuale germane pentru atelierul său de litograife. Pictorii, gravorii şi desenatorii ucraineni din a doua jumătate a sexvii-lea preiau acest colului al motiv, îl instrumetalizează ca alegorie a Bisericii Ortodoxe asediate şi îl exportă în spaţiile învecinate, în Valahia şi Rusia. Motivul pătrunde în paralel, tot la jumătatea secolului al xvii-lea, şi în lumea grecească, pe canale catolice. Mediul grecesc al Muntelui Athos, prin Nicodim Haghioritul, îl va include ca ilustraţie a Pidalionului (culegere de canoane), la sfârşitul secolului al xviii-lea.