Elena Firea
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca (ro)
RésuméEn 1629, une ambassade dirigée par l’archimandrite Varlaam est arrivée à la cour du tsar Mikhaïl Féodorovitch Romanov, demandant la permission de passer une commande aux peintres moscovites, afin de peindre deux icônes pour le prince Miron Barnovschi. Les sources documentaires nous renseignent sur la dédicace des icônes et sur le fait qu’elles appartenaient à la typologie des icônes hagiographiques, avec des portraits de saints au milieu et des scènes narratives de leur vie sur les bords. Bien qu’achevées et payées intégralement par le prince moldave, les icônes ne sont jamais parvenues à leur commanditaire. Le patriarche Philarète Nikititch les a retenues à Moscou sous prétexte qu’elles étaient ‘inconvenablement’ peintes. Sept ans plus tard, alors que Varlaam occupait le poste de métropolite de Moldavie, le prince Vasile Lupu envoya une autre ambassade à la cour de Moscou, pour tenter de les récupérer. Le tsar organisa une enquête, les peintres furent interrogés sur les modèles suivis, mais le résultat resta le même : les icônes avaient été peintes de manière non canonique et ne pouvaient pas être remises aux messagers moldaves. L’enquête sur cet intéressant ‘échec’ diplomatique fait l’objet de la présente étude. En suivant André Grabar, qui soulevait pour la première fois la question du prétendu manque de canonicité de ces icônes, l’article reprend toute la question des causes possibles du refus inhabituel des autorités moscovites de les remettre à leurs commanditaires. En corroborant les informations documentaires avec l’analyse des sources visuelles disponibles, dans le contexte plus large de la commande des icônes et de l’évolution du culte de saint Jean le Nouveau à l’époque, l’étude suggère qu’une raison possible de ce rejet pourrait être la représentation du martyr de Suceava – et ce, non pas parce qu’il s’agissait d’un saint inconnu en Russie à l’époque (cf. A. Grabar); mais surtout à cause de l’utilisation d’un certain modèle iconographique employé dans l’entourage du métropolitain Anastasie Crimca. Ce modèle était sans doute susceptible d’avoir déplu au patriarche Philarète Nikititch. Varlaam connaissait bien ce type de représentation et avait probablement donné des instructions précises aux peintres moscovites, qui les ont sans doute suivies à la lettre. En effet, à la suite de cet épisode, Varlaam enverra également au tsar une hagiographie et une icône de saint Jean le Nouveau, qui semblent avoir dynamisé le culte et les représentations iconographiques dédiées au martyr de Suceava en Russie à la même époque.
Mots-clés: icônes ; Miron Barnovschi ; le métropolitain Varlaam ; saint Jean le Nouveau ; Moldavie ; Moscou.
Rezumat:În anul 1629 o solie condusă de arhimandritul Varlaam era primită la curtea țarului Mihail Feodorovici Romanov, cerând permisiunea ca zugravii moscoviți să picteze două icoane pentru domnitorul Miron Barnovschi. Surse documentare ne informează despre dedicația icoanelor și că ele aparțineau tipologiei icoanelor hagiografice, cu portretele sfinților în mijloc și scene narative din viața lor pe margini. Deși finalizate și plătite integral de către domnitorul moldovean, icoanele nu au mai ajuns niciodată la comanditarii lor, fiind reținute la Moscova de către patriarhul Filaret Nikitici sub pretextul că sunt „necuviincios” pictate. Șapte ani mai târziu, pe când Varlaam se afla în funcția de mitropolit al Moldovei, domnitorul Vasile Lupu a trimis o altă solie la curtea moscovită, în încercarea de a le recupera. Țarul organizează o anchetă, sunt interogați pictorii în legătură cu modelele urmate, dar rezultatul rămâne același: icoanele fuseseră pictate într-o manieră necanonică și nu puteau fi predate solilor moldoveni. Investigarea acestui interesant „eșec” diplomatic constituie subiectul studiului de față. Mergând pe urmele lui André Grabar, care a ridicat pentru prima oară chestiunea presupusei lipse de canonicitate a acestor icoane, articolul reia întreaga problematică a posibilelor cauze pentru refuzului neobișnuit al autorităților moscovite de a le înmâna comanditarilor. Coroborând informațiile documentare cu analiza surselor vizuale disponibile, în contextul mai larg al comisionării icoanelor și al evoluției cultului Sf. Ioan cel Nou în epocă, studiul sugerează că un posibil motiv pentru respingerea lor ar fi putut fi maniera de reprezentare a mucenicului de la Suceava. Nu atât faptul că acesta ar fi fost un sfânt necunoscut în Rusia la momentul respectiv (cum a crezut A. Grabar), cât mai ales un anume model iconografic utilizat în mediul mitropolitului Anastasie Crimca e posibil să-l fi nemulțumit pe patriarhul Filaret Nikitici. Familiarizat cu acest tip de reprezentare, Varlaam dăduse probabil instrucțiuni precise pictorilor moscoviți, care le-au urmat întocmai. De altfel, în urma acestui episod, tot el va trimite țarului hagiografia și o icoană a Sf. Ioan cel Nou, care par să fi impulsionat cultul și reprezentările iconografice dedicate mucenicului de la Suceava în Rusia epocii.
Cuvinte cheie: icoane; Miron Barnovschi; mitropolitul Varlaam; Sf. Ioan cel Nou; Moldova; Moscova.
