Ana Dumitran
National Museum of the Union in Alba Iulia (ro)
Roksolana Kosiv
National Academy of Arts, Lviv (ua)
Bogdan Ilieș
"Arhaic" Association. Ambulance for Monuments, Sălaj Branch, Zalău (ro)
Andrei Buda
"Lucian Blaga" University, Sibiu (ro)
Résumé
Notre étude met pleinement en valeur le contenu d’une inscription située dans la partie inférieure du cadre des portes impériales de l’église du monastère de Strâmba (comté de Sălaj). Identifiée pour la première fois en 1969, l’inscription n’a été que superficiellement comprise, et seul le nom de l’higoumène Domentian et l’année 1742 ont été intégrés dans le circuit scientifique. Pour cette raison, le message de l’inscription a non seulement été tronqué, mais aussi mal interprété par les chercheurs, qui ont daté de 1742 à la fois la peinture de l’encadrement et celle des portes impériales. Le texte de l'inscription fournit des informations sur l’histoire du monastère et de l’iconostase de l’église au cours de la dernière moitié de siècle de son existence en tant qu’église orthodoxe, avant son entrée sous la juridiction du diocèse gréco-catholique de Transylvanie, dont le siège était situé à Blaj. L’higoumène Domentian, qui l'a gouvernée entre 1700 et 1742, avec des prolongations difficiles à estimer avant et après les années indiquées dans l’inscription, n'était que le fondateur, et non l’auteur, de la peinture sur l’encadrement des portes impériales, seul élément qui a survécu parmi les ornements peints de l’église remplacée en 1772 par l’actuelle. La peinture a été achevée en 1700 et restaurée, sous la supervision du même Domentian, par le « vieux » Melchisédech, un nom qui suggère également un contact étroit avec le monastère de Zaporizhzhya. La peintures des deux moines cosaques et l’œuvre elle-même, par sa forme et sa fonction, s’inscrivent dans le phénomène artistique lancé sous la coordination du métropolite Petru Movilă de Kiev pour revitaliser et moderniser l’Église orthodoxe du Royaume de Pologne-Lituanie. À ce jour, l’initiative du monastère de Strâmba est la plus ancienne tentative connue visant à réaliser une iconostase tridimensionnelle en Transylvanie, apportant de la profondeur à la ligne de démarcation des ouvertures vers l’autel, transformées ainsi en véritables portes. C'est également la seule preuve de la participation des moines zaporizhzhiens à l'acte artistique en tant que créateurs, ceux-ci étant jusqu’à présent connus uniquement comme des sympathisants du phénomène culturel diffusé par le monastère des Grottes de Kiev. Compte tenu des dimensions plus que modestes de l’œuvre conservée, nous ne pouvons estimer l’ampleur réelle des transformations subies par l'iconostase de Strâmba. De même, outre un attachement présumé à la mémoire des moines cosaques, nous n’avons pas pu identifier la raison pour laquelle le cadre a été conservé et inclus dans la nouvelle iconostase, ni même la raison pour laquelle la peinture a été sauvée de l’oubli, grâce à la demande rapide de retirer la couche de peinture qui l’avait accidentellement recouverte, probablement en 1792, lorsque les portes impériales actuelles lui ont été adjointes. Il ne s’agit donc pas d’une œuvre de Domentian, mais de l’auteur de la peinture murale, qui a été attribuée à Ioan Pop de Românași. Nous ne pouvons donc même pas supposer si l’initiative d’embellissement de l’église, en accord avec la nouvelle mode ukrainienne, a trouvé ou non un écho dans les églises des environs. Reste toutefois tout à fait singulière la
Mots-clés: Cosaques zaporizhzhiens ; Monastère de Samar ; Ioana Cristache-Panait ; comté de Sălaj ; église en bois.
Rezumat
Studiul nostru valorifică integral conținutul unei inscripții amplasate în partea inferioară a ancadramentului ușilor împărătești din biserica Mănăstirii Strâmba (județul Sălaj). Semnalată pentru prima dată în 1969, inscripția a fost doar superficial înțeleasă, iar din mesajul ei au intrat în circuitul științific doar numele egumenului Domentian și anul 1742. Din acest motiv, mesajul inscripției a fost nu doar trunchiat, ci și greșit înțeles de cercetători, care au datat în 1742 deopotrivă pictura ancadramentului și pe cea a ușilor împărătești. Textul inscripției oferă informații despre istoria mănăstirii și a iconostasului bisericii în ultima jumătate de secol din existența sa ortodoxă, anterioară intrării sub jurisdicția Diocezei greco-catolice a Transilvaniei cu sediul la Blaj. Acceptarea atât de târzie a unirii cu Roma își găsește acum explicația în faptul că, începând de la sfârșitul secolului XVII, comunitatea de călugări a fost condusă și cel puțin parțial formată din cazaci zaporojeni, veniți de la Mănăstirea Samar. Egumenul Domentian, care a condus-o între 1700 și 1742, cu prelungiri greu de estimat atât înainte cât și după acești ani consemnați în inscripție, a fost doar ctitorul, nu și autorul picturii de pe ancadramentul ușilor împărătești, singurul element care a supraviețuit din podoabele pictate ale bisericii înlocuite în 1772 cu cea actuală. Pictura a fost realizată în anul 1700 și restaurată, prin grija aceluiași Domentian, de „bătrânul” Melchisedec, un apelativ care sugerează de asemenea un strâns contact cu Mănăstirea zaporojeană. Pictura celor doi monahi cazaci și lucrarea în sine, prin formă și menirea pentru care a fost făcută, se încadrează în fenomenul artistic început sub coordonarea mitropolitului Petru Movilă al Kievului de revitalizare și modernizare a Bisericii Ortodoxe din Regatul polono-lituanian. Deocamdată, această inițiativă de la Mănăstirea Strâmba este cea mai veche încercare cunoscută de a realiza în Transilvania un iconostas cu aspect tridimensional, prin adăugarea adâncimii în delimitarea deschiderilor spre altar, transformate astfel în adevărate portaluri. Ea este și singura atestare a implicării monahilor zaporojeni în actul artistic în calitate de creatori, ei fiind cunoscuți până acum doar ca susținători ai fenomenului cultural răspândit de Lavra Pecherska din Kyiv. În limita dimensiunilor mai mult decât modeste ale lucrării păstrate, nu putem estima care a fost adevărata anvergură a transformărilor suferite de iconostasul de la Strâmba. De asemenea, în afară de un presupus atașament față de memoria monahilor cazaci, nu am putut identifica nici motivul pentru care ancadramentul a fost păstrat și inclus în noul iconostas și chiar salvată pictura de la uitare, prin solicitarea promptă a îndepărtării stratului de vopsea cu care a fost acoperită accidental, probabil în 1792, când i-au fost asociate actualele uși împărătești. Ele nu sunt, deci, opera lui Domentian, ci a autorului picturii murale, care i-a fost atribuită lui Ioan Pop de la Românași. Nu putem, deci, nici măcar presupune dacă inițiativa de înfrumusețare a bisericii în ton cu noua modă ucraineană a avut sau nu ecou în bisericile din vecinătate. Rămâne, însă, ca un fapt cu totul neobișnuit prezența monahilor cazaci într-o mănăstire pierdută în pădurile Transilvaniei, fie ea și situată într-un teritoriu în care grupuri răzlețe de ruteni soseau periodic, în special din Galiția. Singura explicație pe care am găsit-o pentru decizia de a se stabili la Strâmba a unora dintre cei care au fost nevoiți să se refugieze, ca urmare a tragediilor prin care a trecut Mănăstirea Samar în deceniile de la cumpăna secolelor XVII și XVIII, a fost un posibil contact cu prizonierii transilvăneni din armata principelui János Kemény luată în captivitate de tătarii din Crimeea în 1657. Satele din jurul Mănăstirii Strâmba s-au numărat în a doua jumătate a secolului XVII printre posesiunile familiei Kemény.
Cuvinte cheie: cazaci zaporojeni, Mănăstirea Samar, Ioana Cristache-Panait, județul Sălaj, biserică de lemn.
