Cristina Cojocaru
Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române, Bucharest (ro)
RésuméGrégoire Zugravul (‘le Peintre’), connu toute sa vie comme Papathodor, Popovici et Frujinescu, a été l’un des peintres les plus importants de la Valachie à la fin du xviiie siècle et l’initiateur du courant d’occidentalisation dans l’art local. Constantin Săndulescu-Verna a découvert dans un carnet de croquis ayant appartenu au peintre que Grégoire est né près de Bucarest, dans le village de Frunzănești, au sein de la famille du prêtre peintre Tudor, et qu’il a fait son apprentissage en 1766, à la l’âge de 16 ans, auprès d’un certain maître Jean / kir Iancu. Ensemble, les deux hommes ont voyagé pendant dix ans sur le territoire de l’Empire des Habsbourg et ont signé ensemble l’iconostase du monastère de Lepavina en Croatie, ainsi que celui de l’église de la Nativité de Saint-Jean-Baptiste à Székesfehérvár, en Hongrie. De retour en 1777, Grégoire a commencé une carrière prolifique en tant que peintre d’icônes ; mais il a également peint les fresques de l’Église de l’Icône (Biserica Icoanei) à Bucarest, des enluminures de manuscrits et des peintures à l’huile, y compris la vaste composition historique représentant Nicolas Mavrogheni distribuant des récompenses aux soldats qui avaient participé aux combats contre les Autrichiens (1789), aujourd’hui dans les collections du Musée National d’Art de Roumanie, à Bucarest. Jusqu’à présent, cependant, l’identité de Maître Jean et la portée européenne de la carrière de Grégoire n’étaient pas connues en Roumanie. On considérait à tort que Jean devait être un peintre local, identifié soit au maître de l’école de peinture de l’évêché de Râmnic, soit à Ivan ‘le Russe’ (Rusul), maître de l’école de peinture du monastère de Căldărușani. Plus récemment, C. Săndulescu-Verna et M. Sabados ont supposé qu’il pouvait être d’origine balkanique, mais sans réussir à repérer son identité précise : peut-être un peintre grec ou macédo-valaque. La présente étude relie pour la première fois les recherches roumaines sur ce sujet à celles menées en Serbie (Aleksandra Kučeković), Bulgarie (Emmanuel Moutafov) et Bosnie-Herzégovine (Ljiljana Ševo). Les documents permettent d’identifier ‘kir Iancu’ avec Jovan Četirević Grabovan, aroumain d’Albanie, auteur de fresques du sanctuaire et de la nef de la cathédrale épiscopale de Roman (Moldavie). La carrière de ce dernier est jalonnée par les étapes d’un parcours remarquable pour cette époque. Ses voyages relient littéralement l’Occident à l’Europe de l’Est, de la Croatie en Russie à travers Buda et Bucarest, et dessinent une perspective entièrement nouvelle sur les relations qui animaient le milieu culturel des peintres valaques du xviiie siècle. Comme Jovan, son élève Grégoire a joué également le rôle d’un ‘véhicule’ exemplaire des transferts culturels entre Occident et Orient, maillon d’un grand réseau commercial et politique développé à l’intersection des trois grands Empires : ottoman, russe et autrichien. Il a influencé de manière décisive l’évolution de l’atelier de peinture du monastère de Cernica et s’est imposé comme une figure clé de la scène artistique locale ; il a été l’un des premiers peintres à moderniser l’art local. Par-delà les éclaircissements qu’elle apporte sur l’apprentissage de Grégoire Popovici, cette étude permet aussi d’attribuer les icônes de l’iconostase de l’Église Manea Brutaru de Bucarest au peintre Jovan Četirević Grabovan, et d’identifier dix nouvelles oeuvres du peintre Grégoire, y compris les fresques de l’Église de l’Icône à Bucarest. Elle transcrit sept inscriptions inédites des icônes de cette église et identifie les sources artistiques du cahier de modèles du peintre et des icônes de l’iconostase de la chapelle dédiée à Saint Lazare au monastère de Cernica dans un exemplaire de la Bible Ectypa ayant appartenu au même Maître Jean.
Mots-clés:icônes ; iconostases ; occidentalisation ; influence russe ; peintres itinérants.
Rezumat:Grigorie Zugravul, cunoscut de-a lungul vieții sale sub numele de Papathodor, Popovici și Frujinescu, a fost unul dintre cei mai importanți pictori ai Țării Românești de la finalul secolului al xviii-lea și inițiator al curentului de occidentalizare a artei locale. Conform datelor descoperite de Constantin Săndulescu-Verna într-un caiet de schițe care i-a aparținut pictorului, Grigorie s-a născut lângă București, în satul Frunzănești, în familia preotului zugrav Tudor, și a fost dat la ucenicie în 1766, la vârsta de 16 ani, unui anume maestru Ioan / kir Iancu. Împreună, cei doi au călătorit timp de zece ani pe teritoriul Imperiului Habsburgic și au semnat împreună iconostasul mănăstirii Lepavina din Croația și pe cel al bisericii cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Székesfehérvár, Ungaria. Revenit în țară, în 1777, Grigorie a început o carieră prolifică de zugrav de icoane, lucrând, în același timp, pictură în frescă, la Biserica Icoanei din București, miniatură de manuscris și tablouri în ulei, ca de exemplu ampla compoziție istorică reprezentându-l pe Nicolae Mavrogheni împărțind daruri oștenilor participanți la luptele împotriva austriecilor (1789), expusă la Muzeul Național de Artă al României. Până acum, însă, identitatea maestrului Ioan și anvergura europeană a carierei lui Grigorie nu au fost cunoscute în spațiul românesc. Istoriografia mai veche l-a considerat în mod greșit pe Ioan un zugrav local, identificându-l fie cu șeful școlii de pictură de la Episcopia Râmnicului, fie cu Ivan Rusul, conducătorul școlii de pictură de la mănăstirea Căldărușani. Ceva mai recent, C. Săndulescu-Verna și Marina Sabados au avut intuiția originii sale balcanice și au presupus că este un pictor grec sau macedo-vlah, dar nu au reușit să îi descopere precis identitatea. Acest studiu pune pentru prima dată în legătură cercetările românești despre acest subiect cu cele publicate în Serbia (Aleksandra Kučeković), Bulgaria (Emmanuel Moutafov) și Bosnia-Herțegovina (Ljiljana Ševo), identificându-l prin argumente documentare pe „kir Iancu” cu Jovan Četirević Grabovan, aromân originar din Albania, autorul frescelor din altarul și naosul Catedralei Episcopale din Roman. Cariera acestuia a avut un traseu cu adevărat remarcabil pentru epoca respectivă, legând la propriu Occidentul cu Răsăritul Europei prin călătoriile sale între Croația și Marea Rusie via Buda și București, aspect ce oferă o perspectivă cu totul nouă asupra relațiilor culturale care animau mediul pictorilor valahi în veacul al xviii-lea. Asemenea lui Jovan, și elevul său Grigorie s-a dovedit a fi un vehicul exemplar al transferurilor culturale între Vest și Est, o verigă într-o mare rețea comercială și politică, dezvoltată la intersecția celor trei mari Imperii: Otoman, Rus și Austriac. Totodată, el a influențat în mod decisiv evoluția școlii de pictură de la Mănăstirea Cernica și s-a afirmat ca o figură-cheie pentru scena artistică locală, datorită meritului de a fi unul dintre primii pictori care au modernizat arta românească. Pe lângă clarificările importante pe care acest studiu le aduce asupra perioadei de ucenicie a lui Grigorie Popovici, el îmbogățește nivelul cercetărilor și prin atribuirea icoanelor din iconostasul bisericii Manea Brutaru din București lui Jovan Četirević Grabovan, prin descoperirea a zece noi lucrări ale zugravului Grigorie, incluzând atribuirea picturii murale de la Biserica Icoanei din București, prin transcrierea a șapte inscripții inedite de pe icoanele acestuia, respectiv prin identificarea câtorva pagini din caietul său de modele și stabilirea legăturii între aceste desene, exemplarul Bibliei Ectypa care i-a aparținut maestrului Ioan și icoanele din iconostasul capelei cu hramul Sfântul Lazăr de la Mănăstirea Cernica.
Cuvinte cheie:icoane; iconostase; occidentalizare; influență rusească; pictori itineranți.
