The Manufactory of Old French Psalters. Part 3: The Semi-Diplomatic Transcription of Douce MS 320
Cea de a treia parte a articolului consacrat psaltirilor în limba franceză veche oferă o transcriere semidiplomatică a manuscrisului Douce 320, menită să faciliteze consultarea facsimilului online. Ea privilegiază structura textului: abrevierele sunt dezvoltate, întreruperile de rând nu sunt marcate; numai erazurile și inserțiile clar lizibile sunt semnalate. Numerotarea versetelor urmează Vulgata clementină (pentru a evita confuziile generate de edițiile anterioare), iar transcrierea marchează prin majuscule segmentarea psalmică proprie manuscrisului. Separarea cuvintelor și punctuația medievală sunt păstrate atunci când au valoare structurală. Accentele simple sunt redate ca indicatoare ale accentului tonic, ale hiatului, ale diftongilor sau ale timbrului vocalic, deși accentuarea scribului este inegală și rezultă uneori din corectări succesive. Accentele aparținând unor litere șterse sunt de asemenea notate. Accentele duble sunt reinterpretate: departe de a marca accentul tonic, ele semnalează fricative, africate și alte particularități. În ansamblu, transcrierea încearcă să restituie structura textului, iluminând totodată practicile scribale, pentru a oferi o bază sigură pentru analiza, corectarea și exploatarea ulterioară a manuscrisului Douce 320 din Biblioteca Bodleiană din Oxford.
La troisième partie de l'article consacré aux psautiers en ancien français propose une transcription semidiplomatique du manuscrit Douce 320, destinée à faciliter la consultation du fac-similé en ligne. Elle privilégie la structure du texte : les abréviations sont développées, les retours à la ligne supprimés, et seules les érasures et insertions clairement lisibles sont signalées. La numérotation des vers suit la Vulgate clémentine (afin d’éviter les confusions suscitées par les éditions antérieures) et la transcription distingue par majuscules la segmentation psalmique propre au manuscrit. La séparation des mots et la ponctuation médiévale sont conservées lorsqu’elles ont une valeur structurante. Sont reproduites des marques ressemblant à des accents, et qui semblent indiquer l’accent tonique, le hiatus, les diphtongues ou le timbre vocalique, bien que l’accentuation du scribe soit inégale et résulte parfois de corrections successives. Les accents appartenant à des lettres effacées sont également notés. Les doubles accents sont réinterprétés : loin d’indiquer l’accent tonique, ils signalent des fricatives, affriquées et autres particularités. Dans l’ensemble, la transcription s’efforce de restituer la structure du texte tout en éclairant les pratiques scribales, afin de fournir une base fiable pour l’analyse, la correction et l’exploitation ultérieure du manuscrit Douce 320 de la Bibliothèque Bodléienne d'Oxford.